Category Archives: Uncategorized

Începe şcoala. De fapt, o început

Mâine începe şcoala. Nu ştiu cum dracu’ o trecut cele trei luni de pauză, dar de mâine o luăm de la capăt. O nouă generaţie de copii intră în malaxorul facultăţii de drept din Cluj. Unul dintre avantajele meseriei de prof este că lucrezi cu oameni tineri, ceea ce îţi păstrează o oarecare sănătate mintală. Unul dintre dezavantaje este că cei care lucrezi au în fiecare an 19 ani, în timp ce tu eşti din ce în ce mai bătrân…

Am scris cele două rânduri de mai sus în 1 octombrie 2012 (asta îmi spune site-ul care mi-a păstrat conştiincios textul la draft). Nu mai ştiu de ce nu am terminat atunci ce am început şi nici nu mai ştiu ce drac vroiam să scriu atunci. Cert e că timp de aproape două luni nu am avut timp să termin ce începusem, ceea ce indică în bună măsură cam timp liber ai după ce termini facultatea. Deci, copii, bucuraţi-vă cât mai aveţi timp, că după aia nu se ştie..

Revenind însă la facultatea la care predau de peste 12 ani, mă apucă uneori momente în care reflectez (da, se mai întâmplă şi din astea). După datele statistice, suntem cea mai bună facultate din ţară. Avem cel mai bun procentaj din ţară la examenul de intrare în avocatură, la distanţă bună faţă de concurenţa de la Bucureşti. Avem din nou cel mai bun procentaj de reuşită al oamenilor care încearcă intrarea la INM, aici la distanţă foarte scurtă – 11,7 % vs. 11,4 % – în faţa facultăţii din Bucureşti, dar la distanţe kilometrice faţă de alte facultăţi de drept.

Totuşi, cred că suntem chiori în ţara orbilor. Adică suntem cei mai buni dintre cei proşti. Nivelul educaţiei juridice este extrem de scăzut, după părerea mea. De ce?

Cred că totul pleacă de la un sistem educaţional cretin. 12 ani de şcoală copii sunt învăţaţi, cu mici excepţii, să reproducă mecanic tot felul de informaţii. Întreg sistemul se bazează pe teoria papagalului. Vine copilul la şcoală, profu’ îi prezintă nişte informaţii şi, când este testat, copilul perfect le reproduce înapoi. Centrul nervos responsabil cu gândirea nu este prea solicitat, exceptând poate matematica unde ţi se cere să faci nişte deducţii logice şi să imaginezi nişte soluţii. Niciun prof de istorie nu încearcă să îi forţeze pe copii să se gândească de ce dracu s-o bătut Fane Grossman cu turcii, ci e fericit dacă un copil îi spune câţi turci şi câţi cai or murit la Vaslui. Plus că era ceaţă şi or luat turcii ţeapă din cauza asta.

Vin apoi copii la facultate decişi să facă treabă bună şi se pun pe învăţat. Adică pe citit în neştire manualele care li se recomandă. Orice subiect de examen care implică un răspuns constând într-o informaţie oferită anterior la curs are de 10 ori mai multe şanse să primească un răspuns corect decât un subiect care implică mai mult de un algoritm simplu. De ce nu schimb ceva în examinare? Simplu de spus, dar… Am încercat la un moment dat asta, iar rezultatul a fost promovabilitate de 8 % şi m-am calmat. Am revenit parţial la examenul pe stil de papagal şi am sărit automat la circa 30 % promovabilitate. Până la urmă, de ce aş face altfel? La examenele de admitere în barou sau magistratură cum sunt subiectele? Dacă cineva crede că subiecte de barou gen “abuzul de încredere” sau grilele de INM au ceva creativ în ele se înşeală amarnic.

Consecinţele sunt tragice pentru sistemul judiciar. Dacă ne întrebăm de ce judecătorii buni, capabili să înţeleagă ceva din dosar sunt atât de puţini, avem şi explicaţia. Lor nu le-a cerut nimeni până nu au urcat pe scaunul de judecător să înţeleagă ceva, ci să reţină şi să reproducă cantităţi impresionante de informaţii. Încerci să îi propui unui judecător o soluţie nouă? Nicio şansă, tati, omul a învăţat că situaţia aia se rezolvă în alt fel. Nu a gândit niciodată, el aşa ştie că se face şi punct. El dă cu ciocănelul în masă, nu tu, în consecinţă te resemnezi şi renunţi la gânduri din astea. Poţi risca în facultate să le bagi în cap la copii vreo idee mai şugubeaţă. De regulă, ai succes, pe stilul de învăţare reproductivă nici măcar nu ştiu că ideea e nouă. Ei ştiu că aşa spus profu’ la curs, deci aşa e. Dacă cumva le spui că sunt şi alte păreri, alte argumente, nu e nimeni interesant. Ce, ne dă şi alte păreri la examen? Se duc apoi la INM şi învaţă invers. Bucata de hard pe care se salvează informaţia asta este de regulă aia pe care era salvată aia veche, deci se şterge. Oricum, la INM se cam formatează hardul, aşa că nu e risc să rămână cu vreo idee proastă din facultate. Ori îl face tata avocat şi omul se duce la vreun judecător din asta cu atitudine de funcţionar de la finanţe, îi spune ce o învaţat el la şcoală şi se trezeşte că se uită judele prin el. Omu’ se revoltă, că el altfel o învăţat la şcoală. Află de la vreun coleg că “practica e altfel”. Şi constată că boii ăia de la şcoală nu l-or învaţat nimic practic şi se calmează. Învaţă rapid practica şi le spune la castraveţii care încă rup băncile facultăţii că să lase dracu’ tocitul cursurilor că oricum ce învaţa la şcoală e zero barat şi că practica contează.

Se naşte astfel un imobilism atât în şcoala de drept, cât şi în justiţie care mă sperie. Eu sunt blocat de faptul că trebuie să îi învăţ pe copii astfel încât să îşi ia nişte examene de admitere în profesii care sunt construite pe un sistem lobotomist. Ăştia ies din şcoală la fel de proşti ca şi cei dinaintea lor şi astfel ne perpetuăm imobilismul la nesfârşit. O parte din ei ajung profi şi nici măcar nu îşi fac problemele mele, părându-li-se firesc să nu le ceară copiilor să creeze ceva. Avem un sistem care e incapabil să creeze ceva nou, în afară ce chestii de formă. Acum câteva zile un judecător a dispus confiscarea autoturismului folosit de o persoană care băuse. E o soluţie nelegală, după mine, dar jur că mă bucur că omu’ o încercat să creeze ceva nou. Greşit, dar măcar o ieşit din rând. Jur că-l iubesc pentru asta. Sunt sătul să citesc aceleaşi şi aceleaşi fraze, la fel de greşite, în sute de hotărâri judecătoreşti, dar pe care toată lumea le acceptă pentru că aşa este practica.

Societăţile umane or progresat atunci când o venit un fraier cu o idee pe care nu o credea nimeni. Inovaţia de care suntem capabili ca fiinţe umane înseamnă să faci ceva diferit faţă de ce or făcut ăia de dinaintea ta. Imobilismul în gândire înseamnă decăderea fiinţei umane la statutul de funcţionar de la ghişeu care are capacitatea inovativă a maimuţei: aceea de a repeta ceea ce o văzut anterior. Ne uităm în jur şi vedem o societate care nu ne place. Vedem un sistem de justiţie care nu ne place. Vedem un sistem de educaţie juridică care nu ne place. Şi, totuşi, facem exact ca şi cei de dinaintea noastră, deşi ei ne-or construit aceste sisteme. Şi dăm vina pe oameni. Spunem că studenţii sunt proşti şi puturoşi, că judecătorii sunt proşti şi dezinteresaţi, că avocaţi sunt proşti şi hoţi etc. Dar nu realizăm că nu e logic ca toţi sau aproape toţi să fie aşa. Atunci când din absolvenţii de bac 99 % nu sunt în stare să foloseacă capul la altceva decât obiect pentru pus gelul pe el, nu sunt ei de vină. Atunci când 99 % din judecători au mobilitatea în gândire a unui bolovan nu pot fi toţi de vină. Oamenii nu pot fi toţi la fel: unii sunt proşti, alţii nu; unii sunt de bună credinţă, alţii nu etc. Atunci când aproape toţi, indiferent cum sunt ei ca oameni, se comportă profesional la fel sistemul e de vină.

Da’ cum dracu’ se poate schimba un sistem, jur că nu ştiu. Mă tot gândesc şi nu am nicio idee. Probabil că tot din cauzele expuse mai sus. Dar, ca să revin de unde plecasem, acum o vreme o început şcoala. O nouă generaţie a intrat în malaxorul de drept. Procentual, 7 din 10 vor renunţa pe parcurs. Din cei care termină, vreo 30 vor ajunge judecători sau procurori şi vreo 100 vor ajunge avocaţi. La fel ca şi colegii lor cu unu, doi, nouă sau douăzeci de ani mai în vârstă.

Despre furt din propriul buzunar

Suntem în plină sesiune de restanţe şi revin din nou obsedantele discuţii despre copiat. Aud tot felul de chestii, despre tot felul de scule destinate copiatului, despre tot felul de tactici, sisteme şi nu pot decât să mă îngrozesc. Nu în calitate de prof la o facultate, ci de om în societatea română.

S-a copiat dintotdeauna în şcoală, dar parcă era totuşi o limită. Se mai şoptea, îi mai scriai lu’ ăla de lângă tine 4-5 cuvinte cheie pe o foaie, îl mai lăsai să se holbeze la tine în lucrare, dar era undeva o limită, care nu ţinea numai dezvoltarea slabă a tehnicii. Azi, am auzit de oameni care fug pur şi simplu din sala de examen cu subiectul în minutul 2 al examenului, pentru a dicta răspunsurile prin tot felul de tehnici de transmitere. Sunt oameni care scriu lucrări de diplomă sau referate “originale” pe bani. Sunt oameni care merg în locul altora la examen pe bani. Sunt camere de luat vederi în nasturele de la tricou. Sunt ceasuri care stochează fişiere. Sunt ochelari pe care se pot transmite imagini. Încă un pic şi unii or să-şi bage un cip în creier. Totul cu un unic scop: să promoveze un examen pentru care nu vor sau nu îi duce capul să înveţe. Mă şi simt penibil uneori că mai prind câte un fraier la examen că schimbă două vorbe cu vecinul sau aruncă un ochi în lucrarea colegului. Ăştia pică de proşti numa’ pentru că nu or avut bani pentru ceva mai elaborat sau numa’ pentru că or decis să nu se complice şi să rămână old school.

Ori pentru că pur şi simplu trăiesc într-o cultură a furtului şi a înşelătoriei care ne sugrumă societatea. Un geniu din ăsta care o furat toată facultatea, credeţi ca odată ajuns judecător, procuror, avocat, notar sau mai ştiu eu ce va deveni brusc un om cinstit, incoruptibil şi mega profesionist? Dacă va avea şansa, unu’ care o rupt tehnica din dotare în şcoală va lua şpagă, va pune pile, va primi pile şi se va “orienta” întodeauna în funcţie de interesul său propriu. După care va sta cu prietenii lui la bere să spună că România îi de căcat, că toţi îs corupţi etc. Cred că, dacă ne învăţăm de mici cu furatul, nici Isus, nici Mahomed şi nici măcar Buda nu ne vor scoate din marasmul în care ne adâncim.

Copiatul ăsta excesiv are o grămadă de victime: de la colegii care ajung să fie puşi în situaţii nasoale din cauza unor măsuri aiurea de stăvilire la fenomenuui la profi puşi uneori în situaţii umilitoare pentru meseria pe care o au şi care nu este cea de poliţist de ofiter de informaţii; de la colegii care pierd burse, cămine sau respectul de sine pentru că nişte hoţi le-au furat până la părinţii care se dau mari cu odrasla lor integralistă pe munca celor de la Sony şi Panasonic.

Cea mai mare victimă însă sunt chiar inculpaţii, care îşi fură cu sârg din propriul buzunar. Dacă vreunul din ăştia crede că va ajunge mare avocat trimiţând pe altul la examen sau dând o sută de euro pe ceva sculă, se înşeală amarnic. Va ajunge poate avocat şi va rupe piaţa lovind puternic pe clientela din oficii şi de divorţuri. Dar va fi mândru că e avocat. Pantofi ascuţiţi sau cu tocuri de 13 centimetri, bluză din leopard, solar, telefon aproape la fel de bun ca ăla din facultate şi toţi prietenii lui fericiţi în ziua în care se plătesc oficiile. Nu ştiu cum dracu’ dar toţi ăia pe care îi ştiu că sunt buni profesional mărturisesc cu oarecare jenă că nu tare or copiat în facultate. În schimb, toţi ăia pe care nu i-am prins niciodată la examen deşi ştiam că o comit sunt juma’ de zi la cafea. Tati, avocatul care are timp de cafea ăla nu e şmecher, ăla nu are de lucru. În principal, de bine pregătit ce e. În schimb, întotdeauna va înjura facultatea pentru că profii sunt cretini şi că nu te învaţă chestii practice. Singurul meu sfat pentru ei este să se roage să înventeze Sony vreo sculă de copiat bani, respect şi clienţi. Că altfel e de rău….

Ironii ale sorţii

Acum ceva vreme am “sărbătorit” 22 de ani de la 13-15 iunie. Ştiu că mulţi dintre cei care îmi citesc mie prostiile pe care le scriu aici nici măcar nu erau născuţi atunci şi şi mai puţini ştiu sau işi mai aduc aminte ce s-a întâmplat atunci. O scurtă trecere prin istorie poate nu strică. La 22 decembrie 1989, Ceuşescu fuge iar vidul de putere este ocupat de FSN, organ autoproclamat conducătorul statului. FSN, format în principal din activişti de partid de linia a doua, începând cu Iliescu şi terminând cu Roman, ocupă absolut toate instituţiile publice din ţară. Tot guvernul, tot parlamentul, toate primariile tot era format numai din membrii FSN. Aceştia promit că vor organiza alegeri în primăvară şi nu vor participa la ele. În ianuarie, se răzgândesc şi anunţă că participă la alegeri, iar Iliescu va fi candidatul partidului. TVR-ul condus tot de ei începe o campanie incredibilă de murdărire a partidelor istorice – PNT, PNL, PSD – care se chinuiau să se reinfiinţeze. Se spune că ăştia vor vinde ţara la unguri, că vor aduce înapoi moşierii care nu vor transforma în iobagi etc. Toată propaganda comunistă este scoasă la bătaie.

O parte din cei care au fost dispuşi să moară la Revoluţie – în principal studenţi – ies în stradă, dar protestele sunt înăbuşite barbar. La Timişoara se proclamă o declaraţie care interzice foştilor activişti să candideze. Restul ţării scuipă pe maşinile cu număr de Timişoara. La Tg. Mureş se inventează o bătaie între români şi unguri, prilej pentru a înfiinţa SRI, compus din foştii securişti. Urmează camapania electorală, în condiţii la care alde Lukaşenko sau Putin nici măcar nu visează. La alegeri FSN-ul cîştigă detaşat. În Bucureşti, în piaţa Universităţii începe o manifestaţie maraton prin care oamenii îşi cer libertatea înapoi. Zile în şir participă la manifestaţii şi 100 000 oameni (amintiţi-vă ce a fost în iarnă când au participat 5000), iar o parte dintre ei ocupă piaţa. În 13 iunie, poliţia atacă manifestanţii cu o violenţă greu de explicat. După aia, din ordinul dat de şeful poliţiei, se incendiază autobuzele miliţiei şi sediul ministerului de interne, pentru a arăta la televizor cum legionarii vor să ocupe Bucureştiul. Iliescu face apel la populaţia să vină în sprijinul FSN. Primii ies la apel muncitorii de la IMGB, oameni aduşi de pe sate la oraş să muncească în imensitatea aia comunistă. Se strigă: “Moarte intelectualilor! şi “Noi muncim, nu gândim!”. La acelaşi apel al preşedintelui, 15000 mineri se urcă pe trenuri şi vin val vârtej la Bucureşti. Trenurile sunt puse la dispoziţie de ministerul transporturilor condus de, ce surpriză!, Traian Băsescu. Minerii bat tot ce prind, se pişă şi se cacă în clădirea Arhitecturii din Bucureşti, dau foc la orice carte prind, bat orice ochelarist văd (ăştia cu ocheleri citeau, deci erau intelectuali, deci legionari vânduţi puterilor străine. Străine de Moscova) arestează (da, arestează) câteva mii de oameni. Bilanţul: cam 50 de morţi, 600 de răniţi, 7000 arestaţi. În Bucureşti se instalează liniştea. Guvernele străine întrerup orice colaborare cu România, care iese din izolarea internaţională după vreo 8 ani. Iliescu le mulţumeşte public minerilor pentru disciplina civică de a fi omorât intelectualii, iar Băsescu îi pune pe tren înapoi către casă. Petre Roman şi Adrian Năstase – vedetele tinere ale PSD – ne explică că în Vest minerii bat mult mai rău decât mieluşeii noştrii. Liderul minerilor – Cozma – devine erou naţional. Vadim şi cu Funar profită de momentul cu ungurii care vor să ne cucerească şi intră în Parlament. Nimeni nu mai protestează în adevăratul sens al cuvântului în România timp de 22 de ani.

După o vreme, între lupii tineri ai FSN şi cei bătrâni apare conflictul între generaţii. Unii sunt prea sovietici, alţii ar fura după metode mai capitaliste. În consecinţă, FSN se rupe în două: PSD, regrupând elefanţii gen Iliescu, Văcăroiu, Rodica Stănoiu, Bârlădeanu, Năstase etc. şi PD regrupând pe alde Băsescu, Berceanu, Blaga etc. Stolojan este pus prim ministru şi naţionalizează valuta (adica ia toată valuta din conturile tuturor şi le dă în schimb ceva chibrituri). Peste ani, va fi propunerea dreptei române pe funcţia de prim ministru :). Încep să apară figuri sinistre de-a dreptul: Cozmâncă, Miky Şpagă, Hrebenciuc. Năstase devine vedeta PSD, fiind net mai spălat şi mai bun vorbitor al limbii române decât ăştia. Ajunge şi prim ministru la un moment dat, ocazie cu care îi vin nişte idei geniale. Una dintre ele este înfiinţarea DNA-ului. Alta este controlarea mai atentă a judecătorilor de la instanţa supremă.

Trec anii….. Din foşti tovarăşi Iliescu şi cu Băsescu devin duşmani. Cei bătuţi în 14 şi 15 iunie în Bucureşti sunt demult prin Canada. PNŢ-ul nu mai există. PNL-ul s-a aliat o tură cu copilul rău al FSN-ului, iar mai nou cu copilul bun. Năstase urlă cu DNA-ul este instrument politic. Tot el urlă că a fost judecat un fost procuror devenit peste noapte judecător la înalta curte. Băsescu îl întreabă retoric pe un unul la televizor cine pleacă? A aflat răspunsul după câteva săptămâni. Nu era răspunsul corect.

Ar putea fi ironic, dacă nu ar fi trist. Acum ceva vreme cică emigram în Congo dacă devenea preşedinte Năstase. Între timp, ne-am clarificat: îl iubim pe ăsta, nu pe celălalt, iar ţara sărbătoreşte victoria FSN-ului în alegerile împotriva FSN-ului. Ăia de-or murit în iunie 90, omorâţi de oameni conduşi de Iliescu şi aduşi cu trenul de Băsescu, se învârt în mormânt. De vis….

Despre rezonabil

În ultimele zile, numeroase articole din presa locală mediatizează sesizarea Comisiei de etică din cadrul UBB formulată de trei studenţi de la drept împotriva profesorului Chirică, prezentând exclusiv susţinerile uneia dintre părţile acestui conflict. În condiţiile în care facultatea nu are conducere încă vreo 3 săptămâni, cred că se impun nişte precizări. Nu mă raportez la modul în care se desfăşoară cursul şi examenul dlui. Chirică, pentru că habar nu am, deşi bruma de civil pe care o ştiu, de la el am învăţat-o. Mă raportez însă la alte aspecte trecute în acea sesizare şi care nu au nicio legătură cu dl. Chirică, ci cu facultatea în care îmi desfăşor activitatea.

Se susţine acolo, la început, că politica facultăţii ar fi aceea de a anunţa un număr de locuri scoase la concurs, pentru ca apoi să se mărească numărul celor cu taxă, sugerându-se faptul că se urmăreşte obţinerea unor beneficii materiale de către facultate ca urmare a acestei politici de a lua mulţi studenţi cu taxă. Un studiu mai serios al reglementărilor în materie şi al hotărârilor Consiliului facultăţi ar fi condus autorii la alte concluzii. Nu facultatea de drept a sporit artificial numărul studenţilor înmatriculaţi în anul I, ci universitatea. Facultatea nu stabileşte numărul de locuri scoase la concurs – pentru că nu are personalitate juridică – ci universitatea o face. Facultatea de drept a solicitat în fiecare an o cifră de şcolarizare mai redusă, însă universitatea a decis creşterea sa artificială, fără a exista niciun fel de acord din partea facultăţii noastre. Banii din taxele de şcolarizare se încasează de universitate, nu de facultate. Mă repet, dar e mama învăţăturii, facultatea nu are personalitate juridică… Chestia aia cu îmbogăţitul e absurdă. Taxă de şcolarizare este mai mică decât alocaţia bugetară plătită de stat pentru locurile fără taxă. Economic vorbind pentru facultate cel mai bine ar fi să ia numai locuri fără taxă. Din fericire pentru mulţi studenţi, facultatea nu a gândit economic, pentru că altfel am fi avut numai 250 de studenţi în anul I, iar mulţi ar fi urmat cursurile de drept pe la Cantemir.

Crede cineva că eu sau colegii mei suntem mai bine plătiţi dacă facem cursuri cu 600 de studenţi decât dacă le-am face cu 250? Dacă da, atunci e momentul să afle că e fals. Eu, care îmi omor vocea în amfiteatre supra-aglomerate, care stau câte două săptămâni să corectez câte 800 de lucrări, am exact acelaşi venit salarial cu un lector de facultatea de chimie care face curs cu 20 de oameni şi pentru care sesiunea e un fel de vacanţă. Datorită numărului mare de studenţi am câteva ore suplimentare faţă de ăla de la chimie, care sunt plătite cu circa 15 lei pe oră, sub un şofer de taxi sau o curvă de pe Calea Turzii. Aşa că aştept să îmi explice şi mie cineva unde dracu’ e avantajul pentru facultatea sau pentru profii ei constând în numărul mare de studenţi cu taxă?

Nu mai reiau toată discuţia, dar taxele pentru restanţe sunt stabilite de rectorat, încasate de rectorat şi folosite de universitate, nu de facultate. Am exact acelaşi venit salarial dacă trec pe toată lumea la examen sau dacă îi pic pe toţi. Diferenţa este aceea că, în al doilea caz, în luna septembrie pot să îmi iau adio de la viaţă. În condiţiile astea, mă aştept să nu mai sugereze nimeni că aş avea vreun avantaj din faptul că am eu ştiu câţi restanţieri. Din contră, aş fi cel mai fericit om din lume să nu pice nimeni la examen.

Se mai scrie în acea sesizare că promovabilitatea la examenul de contracte în această iarnă a fost de 8%. E fals, a fost undeva peste 20% şi nu ştiu de unde a fost scoasă cifra asta. Oricum, argumentul în sine este stupid. A susţine că un examen nu se desfăşoară corect pentru că au picat mulţi oameni e lipsit de sens. La INM se înscriu 5000 de candidaţi şi trec de grile 200, adică cam 4%. Ce ar trebui să înţeleg, că nu e ok examenul ăla, că e prea greu pentru absolvenţi şi că ar trebui comisia de etică a CSM-ului să desfiinţeze INM-ul? Nu mai dau alte exemple, dar a susţine că un om încalcă etica pentru că examenul e prea greu ţine de logică de promovare a incompetenţei, cu care nu pot fi de acord.

Studenţii se mai plâng acolo de faptul că ar exista o discriminare pe considerente economice, pentru că bliografia pentru examen constă într-o carte care costă 100 de lei. Asta este de-a dreptul amuzant… La xerox-ul de lângă facultate aceeaşi carte costă 20 de lei copiată, iar la biliotecă e gratis să o citeşti. Biblioteca e locul ăla aflat la subsolul facultăţii, unde se poate sta să se citească gratis diverse cărţi. Sunt convins că şi cea a dlui. Chirică e acolo. Iar a cere un examen fără bibliografie e o solicitare pentru conducerea unei grădiniţe, nu a unei universităţi.

Mai sunt şi alte aspecte care poate merită să fie comentate, dar mă opresc aici. Nu vreau să se înţeleagă greşit ce am scris mai sus. E posibil ca anumite aspecte ale cursului sau ale examenului susţinut de dl. Chirică să nu fie în regulă, habar nu am. Cred însă că dacă un astfel de demers se vrea serios atunci se raportează la acele aspecte, nu la faptul că profu’ se îmbogăţeşte de pe urma studenţilor sau la promovabilitate. E dreptul oricui să sesizeze acea comisie de etică, însă cred că trebuie să se gândească un pic înainte de a o face. Cine citeşte sesizarea aia se întreabă legitim dacă se cere demiterea dlui. Chirică pentru că sunt prea mulţi studenţi la drept sau pentru că examenul e prea greu. Ori pentru că acestuia i se pare că noul cod civil e o prostie. Şi mie mi se pare că multe din prevederile proiectului de modificare a Constituţiei sunt aberaţii, să mă aştept să fiu demis? Pare că îndeplinesc toate condiţiile, am spus-o la curs de mai multe ori. O fi lipsit de etică?

Cu alte cuvinte, eu nu neg că e posibil să nu fie ceva în regulă la acel curs şi examen. Nu pot spune nimic pentru că nu am informaţii, nu am fost la cursuri, nu am văzut subiectele de examen ori baremul, nu am văzut cum s-a corectat. Poate nişte informaţii de genul ăsta m-ar fi convins, dar nu le-am găsit în acea sesizare. Am găsit în schimb o grămadă de informaţii false care nu au nici legătură cu Chirică, şi un mod de a pune problema complet lipsit de rezonabil. Până la urmă, întreb şi eu: înainte de a sesiza Comisia de etică, a fost sesizată catedra de drept privat? Decanul? Consiliul facultăţii? Pentru că, după ştiinţa mea asupra legii educaţiei şi a cartei UBB, nu comisia de etică poate dispune demiterea unei cadru didactic. De aia zic că demersul ăsta, dincolo de faptul că nu se fondează pe ceea ce ar trebui, este şi greşit îndreptat. Iar apelul la presă nu îl poate legitima, oricât ar crede iniţiatorii altfel. Pentru că universitatea ar trebui să fie altceva, nu rezultatul unui joc prin presă, în baza principiului cine strigă mai tare are dreptate.